Din anul 2023 Gabriela Jușca este licențiată în Administrație Publică la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, iar în prezent urmează Masterul „Managementul Resurselor Umane” al Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor, ambele specializări din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Cele două specializări și stagiile de practică din cadrul diferitelor instituții publice din Timișoara i-au oferit colegei noastre cunoștințe de bază în diverse ramuri ale dreptului, abilități de organizare, comunicare și muncă în echipă. Gabriela s-a alăturat echipei Schwartz & Partners începând cu anul 2024, ocupând poziția de asistent manager. Fiind o fire pozitivă și sociabilă, ea întâmpină clienții cu multă căldură și asigură colaborarea acestora cu personalul de la Schwartz & Partners.